Azi mi s-a făcut dor să ies la o cafea cu Petra. Cum acum e la mare distanță de noi, într-o vacanță în Canada, aleg să bem împreună o cafea virtuală, amintindu-mi cum era când mă tenta cu o cafea în oraș… fix când ziceam și eu că mă apuc de treabă. 

Când ies cu Petra la cafea și nu vorbim despre ceva anume, alegem să desenăm ceva. Ea desenează din imaginație, eu am nevoie să mă uit la ceva din jur. O casă veche, un copac, ceva. Vei vedea mai jos schițele mele rapide, nu sunt niciodată elaborate pentru că Petra nu are foarte multă răbdare și întrebarea „cât mai stăm?” apare întotdeauna mai repede decât mi-aș dori. 

Mi-am dorit de mai multe ori să-i fac portretul. N-a fost chip. Nu a vrut să-mi pozeze și am abandonat. Totuși, la o cafea la MaRe, Muzeul de Artă Recentă, am prins-o și am ilustrat-o în două ipostaze rapide, inspirate de tablourile lui Florin Mitroi pe care abia le revăzusem. Asta e tot ce am, ce-ai văzut la începutul articolului.

Nu simt nevoia să justific de ce Petra ocupă un loc semnificativ în viața mea, e ca și cum aș explica de ce viața mea are sens și valoare. E tot una, e parte din mine. Dar am ales povestioara asta despre cafelele băute împreună pentru că e „viciul” pe care îl împărtășim și care ne dă un motiv să fim împreună nu doar ca mamă și fiică, ci ca două bune prietene. Și am mai ales exemplul acesta pentru că Petra mi-a spus că atunci când va fi pe drumul ei, departe de mine, va duce dorul acestor momente cu aromă de cafea. 

Viața nu e alcătuită doar din marile evenimente ale ei. S-ar putea să nu mă vezi punând pe listă activități sau ani întregi în care am făcut lucruri importante, doar pentru că aceste mici detalii au contat și vor conta mai mult decât alte realizări profesionale sau personale. 

Cam atât pentru azi și pe curând!