Jumătate de secol (8)
Nu poți trăi din artă. Nu poți să fii în același timp soție, mamă și artistă. Mori de foame. Faci sacrificii. Te îmbolnăvești. E prea târziu. Trebuie să fii genial, altfel…
Dacă ești de o vârstă apropiată de a mea, sigur ai auzit toate acestea, în relație cu „a fi artist”, indiferent de domeniu. Cu astfel de refrene am crescut, asta am asimilat fără să-mi dau seama și fără să opun prea multă rezistență. Arta era deja în familie, dar tot acolo locuiau și teama sau lipsa de perspectivă, aspecte cultivate de dictatură și comunism.
A fost nevoie de o scânteie ca să aprind un foc pe care îl stinsesem cu mult timp în urmă, ca să deschid ochiul închis.
8. Școala foto
Am mai scris despre școala foto care m-a ajutat să văd altfel lumea și care mi-a dat imboldul de a-mi urma chemarea și dorința din tinerețe. Articolul este pe LumeaMare și se poate citi aici.
Ce aș mai completa e că acest curs de fotografie alb-negru la care am participat și care a dus la decizia de a aplica la facultatea de artă, nu a fost primul. Înainte de el, am deschis pentru prima dată ochii la cursul de bază, un curs lung care m-a pus serios la treabă și care mi-a arătat că pot fi și altceva decât un scriitor. Că pot să văd și că îmi place la nebunie să descopăr lumea din jur cu ochi de fotograf. Trăim prea mult fără să privim cu atenție în jur, iar fotografia poate fi un pas grozav pentru a reînvăța să observăm.
Aș fi putut să mă opresc aici și să încerc să devin un fotograf mult mai bun. Dar timpul a dovedit că nu asta era ceea ce căutam, că eu țineam în beci artistul ascuns, artistul eșuat, artistul care nu a apucat să se exprime cu adevărat. Când am intrat în publicitate, despre care am scris data trecută, mi-am propus să nu stau prea mult pe scaunul de asistentă și să ajung în curând în departamentul de creație. Nu eram sigură că aș putea fi un art director, dar un copywriter tot aș fi încercat să devin. Viața și seriozitatea mea m-au așezat în departamentul de client service, iar eu m-am lăsat dusă, culminând apoi cu a deveni propriul meu șef, în propria agenție, întocmind tabele, brief-uri și rapoarte de întâlniri. Nu eram în scenariul de vis, dar cu ochii închiși e greu să vezi orice fel de scenariu.
Nici facultatea de grafică* nu a fost chiar un vis, odată ce am intrat dubios de ușor acolo. Sunt multe de reproșat sistemului și îmbătrânirii iremediabile a învățământului românesc. Dar au fost și lucruri foarte bune, mai ales câțiva profesori care mi-au deschis și mai mult ochii, arătându-mi perspective noi, căi noi, teme noi. Una dintre ele, cea despre copaci, este încă parte din demersul meu artistic, din prezent. Cine știe dacă aș fi ajuns vreodată la asta, dacă nu ar fi fost Stela Lie, profesoara de atelier.
Nu intru în mai multe detalii, restul poveștii se știe, nu îmi doresc să o repet ca… o babă de jumătate de secol ce sunt pe cale să devin.
Și uite așa au mai rămas două puncte și două zile.
*Lucrările din facultate sunt în portofoliul aflat pe acest site, deocamdată, dacă vrei să le vezi. Sper să îmi fac timp să actualizez cât de curând, cu noutăți.
Prima mea schiță cu un copac, ca parte din tema de vară propusă în anul trei.
